În ziua de 15 august 2013, mijloacele de transport ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti vor circula după un program corespunzător unei zile de duminică.

Astfel, parcul de vehicule şi orarul centrelor de emitere şi reîncărcare carduri de transport vor fi adaptate programului unei astfel de zile.

Cu ocazia evenimentului "Summer Well", în zilele de 10 şi 11.08.2013, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va înfiinţa o linie specială de autobuze între Piaţa Victoriei şi Domeniul Ştirbey din localitatea Buftea.

Autobuzele RATB vor pleca din staţia Muzeul Ţăranului Român (în spatele Muzeului Antipa din Piaţa Victoriei), începând cu ora 14.30 şi vor circula fără oprire până în staţia Domeniul Ştirbey. Plecarea din Buftea se va face din staţia amenajată lângă Domeniul Ştirbey, până în jurul orei 01.00.

Autobuzele vor purta inscripţia ,,Cursă specială - Summer Well Festival".

Preţul unei călătorii este de 3,5 lei.

Titlurile de transport vor putea fi cumpărate de călători la urcarea în autobuzele de pe linia specială sau pot fi încărcate pe portofelul electronic, la centrele de emitere şi reîncărcare carduri din reţeaua RATB.

 

În vederea continuării lucrărilor de modernizare a căii de rulare pentru tramvaie din intersecţia Str. Liviu Rebreanu - Bd. Camil Ressu, începând cu data de 10.07.2013, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va reorganiza circulaţia mijloacelor de transport din zonă, astfel:

      Linia de tramvaie 23 va funcţiona pe traseul actual între terminalul Zeţari şi intersecţia Calea Dudeşti-Şos. Mihai Bravu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, Bd. Mărăşeşti şi Str. 11 Iunie, intrând apoi pe traseul actual.

      Linia de tramvaie 27 va funcţiona pe Bd. Theodor Pallady, între terminalele Complex RATB Titan şi Piaţa Titan.

      Pentru asigurarea capacităţii de transport în zona afectată, RATB va înfiinţa o linie navetă cu indicativul 627. Autobuzele vor circula între Piaţa Titan şi Poşta Vitan, pe următorul traseu: Bd. Camil Ressu, Calea Dudeşti, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian şi Bd. Unirii, cu întoarcere pe Str. Lucian Blaga, Calea Dudeşti şi Bd. Camil Ressu.

     Abonamentele eliberate pe liniile de tramvaie 23 şi 27 vor fi valabile şi pe linia de autobuze 627.

 

În vederea continuării lucrărilor de modernizare a căii de rulare pentru tramvaie de pe Str. Liviu Rebreanu la intersecţia cu Bd. Camil Ressu, începând cu data de 10.07.2013, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va reorganiza circulaţia mijloacelor de transport din zonă, astfel:

      Linia de tramvaie 23 va funcţiona pe traseul actual între terminalul Zeţari şi intersecţia Calea Dudeşti-Şos. Mihai Bravu, cu întoarcere pe Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, Bd. Mărăşeşti, Str. 11 Iunie, intrând apoi pe traseul de bază.

       Linia de tramvaie 27 va funcţiona pe Bd. Theodor Pallady, între terminalele Complex RATB Titan şi Piaţa Titan.

       Pentru asigurarea capacităţii de transport în zona afectată, RATB va înfiinţa o linie navetă de autobuze cu indicativul 627. Autobuzele vor circula între terminalele Piaţa Titan şi Traian, pe următorul traseu: Bd. Camil Ressu, Cal. Dudeşti, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian şi Bd. Unirii, cu întoarcere pe Str. Lucian Blaga, Cal Dudeşti, urmând apoi traseul de tur.

       Abonamentele eliberate pe liniile de tramvaie 23 şi 27 vor fi valabile şi pe linia de autobuze 627.

 

Regia Autonomă de Transport Bucureşti vă aduce la cunoştinţă noile tarife pentru Inspecţiile Tehnice Periodice (ITP) şi Inspecţiile Finale (IF) la autovehiculele înmatriculate şi la cele înregistrate, care deţin cărţi de identitate (CIV).

Tarifele ITP practicate în prezent sunt următoarele:

  Autoturisme

 

80 lei

  Autoturisme 4X4, Microbuze, Utilitare, Mixte, Specializate, Speciale, sub 3,5 tone

 

95 lei

  Autobuze, Utilitare, Mixte, Specializate, Speciale, Tractoare, peste 3,5 tone

 

190 lei

  Remorci şi Rulote fără sistem de frânare sub 3,5 tone

 

50 lei

  Remorci, Semiremorci, Rulote, cu sistem de frânare, sub 3,5 tone

 

75 lei

  Remorci, Semiremorci, Rulote, cu sistem de frânare, peste 3,5 tone

 

150 lei

  Tractoare rutiere sub 3,5 tone

 

125 lei

Inspecţiile se efectuează în următoarele unităţi RATB:

1.

SERVICE TITULESCU

bd. Nicolae Titulescu nr. 177, sector 1,
TEL. 021.223.11.50

 

Program lucru : 8:00 - 16:00

2.

TITAN

Th. Pallady 64, sector 3,
TEL. 021.345.0579
ZONA: intrare pe Autostrada Soarelui
INCINTA: Autobaza TITAN

 

Program lucru : 8:00 - 16:00

3.

BERCENI

Niţu Vasile 5-7, sector 4,
TEL. 021.460.8294
ZONA: Piaţa Sudului
INCINTA: Depou troleibuze Niţu Vasile

 

Program lucru : 8:00 - 20:00

4.

FERENTARI

Iacob Andrei, nr.30 sector 5,
TEL. 021/450.05.30
ZONA: Calea Ferentari - Zeţari
Incinta Autobaza Ferentari

 

Program lucru : 8:00 - 16:00

5.

MILITARI

B-dul Preciziei nr. 4-6, sector 6,
TEL. 021.315.9549
ZONA: Autogara Militari
INCINTA: Autobaza Militari

 

Program lucru : 8:00 - 16:00

6.

PIPERA

Sos. Pipera nr. 55, sector 2,
TEL. 021.314.1539
ZONA: Pipera
INCINTA: Autobaza Pipera

 

Program lucru : 8:00 - 16:00

Relaţii suplimentare la numărul de telefon 0745.158.729 

 

Luni, 24 iunie 2013, mijloacele de transport ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti vor circula după un program corespunzător unei zile de duminică.

De asemenea, orarul de funcţionare a centrelor de emitere şi reîncărcare carduri de transport va fi adaptat programului unei zile de duminică.


Ca urmare a avansării lucrărilor de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor de pe Bd. Aerogării, proiect coordonat de Primǎria Municipiului Bucureşti, începând cu data de 20.06.2013, linia 5 de tramvaie va funcţiona între Piaţa Sf. Gheorghe şi Piaţa Bǎneasa.

Tramvaiele vor circula de la Piaţa Sf. Gheorghe pe Str. Lipscani, Calea Moşilor, Str. Armand Cǎlinescu, Str. Vasile Lascǎr, Bd. Dacia, Str. Alecu Russo, Str. Tunari, Str. Barbu Vǎcǎrescu, Str. Cpt. Aviator Alexandru Şerbǎnescu, Bd. Aerogării, până la Piaţa Bǎneasa unde vor întoarce.

Începând cu aceeaşi dată, linia navetă de autobuze 605 se desfiinţează.

 

 

Pentru o mai bună corelare a ofertei în raport cu cererea de transport, începând cu data de 20.06.2013, linia 122 va funcţiona pe traseul de bază între "Cartier Latin" şi intersecţia Calea Victoriei/Str. C. A. Rosetti, apoi pe Str. C. A. Rosetti, Bulevardul Nicolae Balcescu, Piaţa 21 Decembrie 1989, cu întoarcere pe Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Mihail Kogălniceanu, urmând traseul de bază până la terminalul "Cartier Latin".

Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea călătorilor şi pentru o mai bună dimensionare a capacităţii de transport în zona de nord a Cartierului Drumul Taberei, începând cu data de 19.06.2013, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va modifica traseul liniei 168, de la intersecţia Drumul Taberei/Str. Braşov, prin Drumul Taberei (comun cu liniile 668, 268, 221), Str. Valea Argeşului, Str. Valea Oltului şi Cartier Brâncuşi.

În vederea începerii lucrărilor de reabilitare a sistemului rutier şi a liniilor de tramvai de pe Şos. Iancului, proiect iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti, începând cu data de 15.06.2013, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va reorganiza circulaţia mijloacelor de transport din zonă, astfel:

Linia de tramvaie 46 va funcţiona între terminalele Granitul şi Banu Manta, pe următorul traseu:  Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare si Bd. Iancu de Hunedoara.

Linia de tramvaie 55 se suspendă în perioada executării lucrărilor.

 Pentru asigurarea capacităţii de transport în zona Şos. Iancului, RATB va înfiinţa o linie navetă de autobuze cu indicativ 655. Autobuzele vor circula de la terminalul Stadionul Naţional, pe Bd. Pierre de Coubertin, Şos. Iancului, Bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, până la Foişorul de Foc.

 

 

În vederea fluidizării traficului rutier pe Şoseaua Kiseleff, începând din data de 25.04.2013, staţia "Piaţa Presei", aferentă liniei Bucharest City Tour, va fi reamplasată pe Bulevardul Mărăşti, la o distanţă de 100 metri înainte de intersecţia cu Şoseaua Kiseleff.

 

Regia Autonomă de Transport Bucureşti a început, în acestă săptămână, să distribuie vouchere “Bucharest City Tour” hotelurilor partenere. Aceste vouchere vor fi folosite de turiştii ce se cazează în hotelurile din Capitală, pentru călătoria cu autobuzele double-decker, fără să mai fie necesară achitarea cardului de transport la îmbarcare.

În schimbul acestor vouchere, ce pot fi achitate direct la recepţiile hotelurilor, la pachet cu tarifele de cazare, turiştii primesc cardul de călătorie valabil pentru traseul turistic.

Reamintim faptul că, începând cu 1 Mai 2013, RATB a relansat linia “Bucharest City Tour”,  într-un concept mult mai prietenos cu turiştii.

Cei peste 4.500 de călători, înregistraţi deja în intervalul 01.05.2013 – 20.05.2013, reprezintă o cifră încurajatoare pentru demararea proiectului, care, în acest an, aduce o serie de noutăţi.

O primă noutate o reprezintă harta „Bucharest City Tour”, cu un design nou şi atractiv, care, pe lângă datele generale, privind traseul şi funcţionarea liniei (program, preţ, staţii), oferă şi informaţii despre posibilităţile de petrecere a timpului liber în Bucureşti. Reperele partenerilor din categoria cluburi-baruri-restaurante sunt marcate pe hartă cu diverse simboluri pentru a orienta turiştii către aceste locaţii. Harta va fi disponibilă, cu titlu gratuit, la recepţiile unităţilor hoteliere, la toate centrele de emitere şi reîncărcare carduri din reţeaua de vânzări RATB, la punctele de informare turistică, în aeroport şi în principalele gări din Bucureşti.

Începând din acest an, flyerele „Bucharest City Tour”, ce conţin informaţii generale bilingve privind linia turistică, sunt prezente în camerele hotelurilor partenere RATB în acest proiect (marcate în secţiunea albastră de pe harta „Bucharest City Tour”), precum şi în centrele de vânzare RATB, în punctele de informare turistică, în aeroport şi în principalele gări din Bucureşti.

De asemenea, în acest an, pe lângă ghidul audio în limbile română şi engleză, deja existent, clienţii au la dispoziţie un ghid audio în limba franceză şi, în scurt timp, vor avea şi unul în limba italiană.

Cele 14 staţii situate pe traseul liniei turistice oferă o imagine nouă, mult mai atractivă, datorită recolantării stâlpilor ce le marchează, cu un design unitar cu materialele informative tipărite.

Site-ul special dedicat proiectului „Bucharest City Tour”, http://bucharestcitytour.ratb.ro,  precum şi pagina de Facebook, https://www.facebook.com/bucharestcitytour au fost reactualizate, în acord cu noul concept de promovare, astfel că, începând din acest an, clienţii interesaţi au posibilitatea de a identifica cu mai multă uşurinţă obiectivele turistice şi culturale ale Capitalei.

Programul „Bucharest City Tour”-2013, derulat de Regia Autonomă de Transport Bucureşti, oferă turiştilor ce vizitează Capitala un concept modern, integrat modelelor aplicate cu succes în întreaga lume.

Harta traseu BCT.jpg

 

      Cu ocazia desfăşurării evenimentului cultural “NOAPTEA MUZEELOR”, în noaptea de 18/19.05.2013, între orele 21.00 - 04.00, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va înfiinţa o linie specială pe următorul traseu: Palatul Parlamentului (Muzeul Naţional de Artă Contemporană), Cal. 13 Septembrie, Str. Izvor, Bd. B. P. Hasdeu, Str. Vasile Pârvan, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Naţional), Str. Baldovin Pârcălabul, Bd. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Cal. Griviţei, Bd. Dacia (Muzeul Literaturii), Piaţa Romană, Cal. Dorobanţilor (Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi), Bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff (Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Ţăranului Român), Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei (Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului şi Muzeul Naţional de Istorie), Splaiul Independenţei, Piaţa Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Cal. Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei (Muzeul Bellu) cu întoarcere pe Şos. Viilor, Str. Dr. Istrate, Parcul Carol (Muzeul Tehnic Naţional) Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Bd. Libertăţii, Cal. 13 Septembrie.

      Pe acest traseu se vor efectua opriri pe Cal. 13 Septembrie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe Str. Mircea Vulcănescu la Muzeul Militar, pe Bd. Dacia la Muzeul Literaturii (situat la intersecţia Bd Dacia/Str. Nicolae Iorga), în staţia Piaţa Romană, aferentă liniilor 79 şi 86, pe Cal. Dorobanţilor în staţia ,,Piaţa Dorobanţilor’’ pentru Muzeul Naţional al Harţilor şi Cărţii Vechi, pe Şos. Kiseleff înainte de intrarea în Piaţa Victoriei pentru Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Grigore Antipa, Muzeul Ţăranului Român, pe Cal. Victoriei înainte de intersecţia cu Str. Gh. Manu pentru Muzeul Naţional George Enescu, în Piaţa Revoluţiei pentru Muzeul Naţional de Artă al Romaniei, precum şi după intersecţiile cu Bd. Regina Elisabeta pentru Muzeul Municipiului şi Str. Lipscani pentru Muzeul Naţional de Istorie, la Piaţa Unirii în staţia ,,Piaţa Unirii 1’’, în Piaţa Eroii Revoluţiei în dreptul Cimitirului Şerban Vodă, iar pe Str. 11 Iunie în staţia Parcul Carol I pentru Muzeul Tehnic Naţional.

      În plus, participanţii la eveniment vor putea utiliza, pe tot parcursul nopţii, autobuzele celor 23 linii de noapte, care vor face legătura între Piaţa Unirii şi cartierele bucureştene.

Harta Traseu Noaptea Muzeelor 2013.pdf