Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) mulţumeşte publicului călător pentru înţelegerea şi cooperarea pe care le-a dovedit în prima săptămână de aplicare a măsurilor pentru creşterea calităţii serviciilor de transport public.

De asemenea, RATB mulţumeşte Municipalităţii Capitalei, Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale a municipiului Bucureşti pentru sprijinul acordat în aplicarea acestor măsuri.

Din primele date obţinute, rezultă că un număr mare de călători a răspuns apelului RATB, valoarea titlurilor vândute luni, 15 februarie 2016 (în prima zi de aplicare a măsurilor) fiind de 1.087.639,32 lei, faţă de 622.348,03 lei, cât s-a încasat într-o zi similară, luni, 1 februarie 2016, creşterea reprezentând aproximativ 43%.

Şi numărul validărilor de titluri de călătorie a crescut, dar cu numai 15.069 călătorii (7%), luni 15 februarie, 2016, fiind înregistrate 213.123 călătorii validate, faţă de luni, 1 februarie 2016, când numărul acestora a fost de 198.054.

De aceea, RATB reînnoieşte apelul adresat călătorilor care deţin abonamente ca aceştia să valideze fiecare călătorie în sistemul automat de taxare, acest lucru permiţând o analiză cât mai completă a cererii de transport şi alocarea de resurse în funcţie de acest indicator. Aproximativ 60% din încasările RATB provin din cumpărarea de abonamente lunare, ceea ce dovedeşte ponderea pe care aceste titluri de călătorie ar avea-o în stabilirea traseelor şi numărului de vehicule.

RATB a înregistrat anul trecut o medie anuală de 165.000 de călătorii validate pe zi, în timp ce vehiculele Regiei asigură circa două milioane de călătorii pe zi.

Începând cu data de 15 februarie, RATB a demarat aplicarea unor măsuri prin care să poată stabili cu exactitate, şi nu pe bază de estimări, numărul călătorilor care utilizează fiecare linie şi mijloc de transport.

 Astfel, în urma unei perioade de cercetare, în care călătorii se vor adapta noilor proceduri, RATB speră să poată asigura o mai bună ritmicitate şi un program de transport în funcţie de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei.

Menţionăm că această măsură face parte dintr-un pachet mai larg, care include colaborarea cu Poliţia locală a sectoarelor Capitalei, prin care RATB intenţionează să eficientizeze sistemul de transport şi să crească, astfel, nivelul calităţii serviciilor oferite, precum şi încrederea şi coeziunea comunităţii bucureştene.

RATB urmăreşte fidelizarea publicului călător şi conştientizarea lui asupra faptului că gradul de civilizaţie din mijloacele de transport în comun depinde în primul rând de respectul fiecăruia, precum şi de reducerea fraudelor şi a vandalismelor.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) şi Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti (DGPLCMB) vor colabora în perioada următoare pentru a spori nivelul de civilizaţie şi de siguranţă a cetăţeanului în mijloacele de transport în comun.

Astfel, începând de joi, 18 februarie 2016, cele două instituţii vor efectua acţiuni comune de prevenţie şi sancţionare a călătorilor evazionişti şi agresivi din RATB, în mai multe zone ale Capitalei.

Scopul este reducerea fraudei şi orientarea călătorilor către achiziţionarea de titluri de călătorie şi acela de a asigura un climat de siguranţă şi încredere în rândul călătorilor plătitori, dar şi în rândul angajaţilor RATB (conducători auto şi controlori). Totodată, se urmăreşte protejarea proprietăţii publice şi private şi crearea condiţiilor reale pentru creşterea nivelului de coeziune a populaţiei Capitalei.

Această măsură face parte dintr-un pachet mai amplu prin care RATB urmăreşte asigurarea unor servicii de transport civilizate, creşterea numărului călătorilor fideli, descurajarea celor frauduloşi şi îmbunătăţirea ritmicităţii mijloacelor de transport în comun.

Conducerea RATB este deschisă la dialog, cunoscând şi făcând permanent eforturi pentru rezolvarea celor mai multe dintre problemele ridicate.

Pentru conducerea executivă, siguranţa circulaţiei reprezintă un obiectiv principal, astfel că, astăzi, toate mijloacele de transport în comun din trasee corespund din acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte problemele referitoare la necesarul de piese de schimb, acestea sunt în curs de rezolvare, fiind deja demarate proceduri – destul de birocratice, este adevărat – în urma cărora, întreg necesarul de piese de schimb va fi asigurat, în funcţie de posibilităţile financiare.

Sunt probleme reale în gestionarea parcului de vehicule, al cărui grad de uzură este foarte avansat la tramvaie, troleibuze, dar şi la autobuzele a căror perioadă de garanţie a expirat. Situaţia actuală se datorează celor trei ani de criză economico-financiară, care au afectat bugetul alocat RATB. În eforturile pe care le face, conducerea RATB încearcă în acest an o revenire a indicatorilor privind parcul de vehicule la un nivel decent.

Joi, 11 februarie 2016, în jurul orei 8.05, pe linia tramvaiului 41, la staţia Virtuţii, zona Pod Ciurel, pe sensul spre Piaţa Presei Libere, unui călător aflat în mijlocul de transport, i s-a făcut rău şi, la coborâre, a căzut pe refugiu, în dreptul uşii a treia.

Conform procedurilor legale, tramvaiul a fost nevoit să staţioneze, aşteptând sosirea la faţa locului a unor echipaje de la SMURD şi de la Poliţie. Călătorul a fost preluat de ambulanţă şi dus la Spitalul Municipal.

Incidentul a generat blocarea circulaţiei tramvaielor şi perturbarea traficului pe această linie. Pentru preluarea călătorilor care circulau pe linia de tramvai 41, RATB a introdus o linie navetă de autobuze, 641.

Circulaţia a fost reluată la ora 8.50, linia navetă continuând să funcţioneze până la reintrarea în graficele programate.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) anunţă publicul călător că, începând cu 15 februarie 2016, va aplica măsuri prin care intenţionează să stabilească, cu exactitate, şi nu pe bază de estimări, numărul călătorilor care utilizează fiecare linie şi mijloc de transport.
De aceea, RATB îi roagă pe călătorii care deţin abonamente să valideze fiecare călătorie în sistemul automat de taxare. Astfel, în urma unei perioade de cercetare, în care călătorii se vor adapta, RATB speră să poată reduce intervalul orar dintre două vehicule consecutive şi să asigure o mai bună ritmicitate, creând un program de transport în funcţie de necesarul de călători de pe fiecare linie, în diferitele zone ale Capitalei.
Această măsură face parte dintr-un pachet mai larg de reglemetări prin care RATB intenţionează să eficientizeze sistemul de transport şi să crească nivelul calităţii serviciilor oferite. Printre alte măsuri imediate, menţionăm reinstruirea controlorilor, îmbunătăţirea regulamentului, a procedurii de control şi întărirea colaborării cu Poliţia Locală şi cu Jandarmeria, precum şi o colaborare mai strânsă cu municipalitatea, pentru creşterea încrederii şi coeziunii în rândul comunităţii bucureştene şi a gradului de civilizaţie în mijloacele de transport în comun.
În anul 2015, numărul călătoriilor validate în sistemul automat de taxare al RATB a fost de peste 60 de milioane, în condiţiile în care călătorii care deţin abonamente lunare (aproximativ 200.000) nu obişnuiau să valideze cardul, deci nu este cunoscut numărul de călătorii efectuate de aceştia.
La numărul total al călătoriilor validate trebuie adăugate şi cele efectuate de alte categorii socio-profesionale, care pot călători gratuit, pe baza cărţii de identitate şi a diverselor documente. Menţionăm că aproximativ 60% din încasările RATB provin din cumpărarea de abonamente lunare, ceea ce dovedeşte ponderea pe care aceste titluri de călătorie ar avea-o în stabilirea traseelor şi numărului de vehicule.
Luând în calcul doar datele din sistemul automat de taxare, numărul călătorilor corecţi (care au validat cardurile) a scăzut anul trecut, fiind comparabil cu anul 2012, când au fost înregistrate, în total, 60.639.953 validări. În anii 2013 şi 2014, numărul de călătorii validate a fost de 66.136.952, respectiv - 65.113.849.
RATB estimează că, în medie, zilnic, pe lângă cele 165.000 de călătorii validate, alte 1,1 milioane de călătorii sunt efectuate de către abonaţi şi alte categorii, care nu au în prezent obligaţia de a valida vreun card. Asta, în timp ce vehiculele Regiei asigură circa două milioane de călătorii pe zi.
În prezent, numărul călătorilor evazionişti nu poate fi stabilit, deşi este foarte mare, fapt care afectează grav veniturile RATB şi – implicit – calitatea serviciilor oferite călătorilor. De aceea, politica RATB este aceea de a fideliza publicul călător şi de a-l conştientiza asupra faptului că gradul de civilizaţie din mijloacele de transport în comun depinde în primul rând de conştiinciozitatea şi respectul pe care fiecare le dovedeşte.

În urma finalizării lucrărilor de infrastructură efectuate pe Şos. Iancului, RATB anunţă că, începând cu data de 06.02.2016, se reia circulaţia tramvaielor pe această arteră.
Astfel, linia 46 va funcţiona între terminalele Republica şi Gara de Nord, pe Bd. Basarabia, Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu, Str. Dr. Felix, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti, Bd. Alex. Ioan Cuza, Bd. Gh. Duca. Traseul de întoarcere va fi pe Calea Griviţei, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, Str. Dr. Felix, Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu, Şos. Iancului, Şos. Pantelimon,  Bd. Chişinău, Bd. Basarabia.

RATB anunţă că, în urma finalizării lucrărilor de infrastructură efectuate pe Şos. Pantelimon (tronsonul cuprins între Bd. Ferdinand şi Bd. Chişinău), începând cu data de 04.02.2016, se reia circulaţia tramvaielor 14 şi 36 pe această arteră.

Astfel, linia 14 va reveni pe traseul anterior, între terminalele Piaţa Sf. Vineri şi Faur Poarta 4, pe Str. Sf. Vineri, Bd. Corneliu Coposu, Cal. Călăraşilor, Str. Traian, Bd. Ferdinand, Şos. Pantelimon,  Bd. Chişinău, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie 1918.

Linia 36 va reveni pe traseul de bază, între terminalele Platforma Industrială Pipera şi Republica, pe Bd. Dimitrie Pompeiu, Şos. Petricani, Bd. Lacul Tei, Str. Maica Domnului, Str. Reînvierii, Str. Turmelor, Şos. Colentina, Str. Ziduri Moşi, Şos. Pantelimon, Bd. Chişinău, Bd. Basarabia.

Pe Şoseaua Iancului, arteră aflată şi ea în programul municipal de modernizare a infrastructurii, RATB va continua efectuarea de probe cu tramvaie de serviciu.

După reluarea circulaţiei tramvaielor pe Şos. Pantelimon, linia navetă 614 se desfiinţează, începând cu data de 05.02.2016.

Călătorii care deţin abonamente pe linia 614 vor putea utiliza aceste titluri de călătorie, până la expirare, pe liniile care au traseu comun cu cel pe care a funcţionat linia 614.

Referitor la incidentul apărut pe linia de autobuze 105 între un călător fraudulos şi o echipă de control, incident foarte mult comentat în mass-media, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) comunică următoarele:

 

RATB s-a autosesizat în legătură cu acest caz, iar o comisie de disciplină cercetează echipa de control implicată în incident, în conformitate cu prevederile Codului Muncii şi ale Regulamentul intern. Pe perioada cercetărilor, cei trei controlori au fost retraşi din traseu. Măsurile care vor fi luate faţă de aceştia vor fi comunicate ulterior.

Totodată, pentru a evita astfel de incidente, luni dimineaţă, toate echipele de control au fost instruite să respecte întocmai reglementările existente, chiar dacă omisiunile acestora permit eludarea legilor de către călătorii frauduloşi, agresivi.

Politica RATB este aceea de a conştientiza pe toţi călătorii, prin introducerea unor reglementări locale care să asigure o relaţie corectă cu aceştia – atât cu cei fideli şi conştiincioşi, cât şi cu cei frauduloşi.

În acelaşi timp, RATB precizează că nu tolerează nici comportamentul controlorilor, dar - pentru a fi corecţi faţă de călătorii conştiincioşi - nici pe al călătorilor frauduloşi care încearcă să evite sancţionarea folosindu-se de astfel de acţiuni teatrale şi în forţă.

În vederea desfăşurării mitingului organizat în Piaţa Victoriei de Asociaţia Forestieră Bucovina, în ziua de 26.01.2016, între orele 11:00 - 17:00, se va restricţiona traficul rutier rutier în Piaţa Victoriei (perimetrul cuprins între Bd. Aviatorilor, Şos. Kiseleff,  Bd. Iancu de Hunedoara), precum şi pe relaţia Bd. Lascăr Catargiu - Bd. Ion Mihalache, fiind permisă circulaţia pe relaţia Bd. Aviatorilor - Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Aviatorilor - Cal. Victoriei, respectiv pe relaţia Bd. Ion Mihalache - Bd. Lascăr Catargiu.

Din această cauză, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va lua următoarele măsuri:

Linia de autobuze 381 va funcţiona pe un traseu scurtat, între Piaţa Reşiţa şi rond Piaţa Romană.

Linia 300 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul “Bd. Nicolae Bălcescu” şi intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Gheorghe Manu, apoi pe un traseu modificat pe sensul către terminalul “Clăbucet”, pe Bd. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual.

Precizăm că autobuzele liniilor amintite vor reveni pe traseele de bază după ridicarea restricţiilor rutiere.

UPDATE 12:30:  Avand in vedere ca lucrarile de remediere a avariei de pe strada G-ral Popovat s-au finalizat, linia 601 a revenit la traseul de baza.

 

Din cauza unei avarii la o conducta de apa, ce a condus la surparea carosabilului pe Str Gral. Popovat la nr 37-39, autobuzele liniei 601 circula deviat pe sensul spre P-ta Crangasi, de la intersectia Splaiul Independentei/Sos Orhideelor, pe Sos. Orhideelor, Bd. Regiei, Str. C. Pascal, Str. M. Zamfirescu, Sos Virtutii, unde reintră pe traseul normal.

Dupa finalizarea lucrării de catre ApaNova, vom reveni pe traseul de baza pe Sp Independentei.

În vederea desfăşurării mitingului organizat în Piața Victoriei de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în ziua de 24.01.2016, între orele 07:30 - 18:00, se va restricţiona traficul rutier pe Șos. Kiseleff între str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, precum și pe relația Str. Buzești/Bd. Ion Mihalache- Bd. Lascăr Catargiu, fiind permisă doar circulația pe relația Bd. Aviatorilor-Bd. Lascăr Catargiu, respectiv Calea Victoriei.

Din această cauză, Regia Autonomă de Transport București va lua următoarele măsuri:

Linia de autobuze 381 va funcționa pe un traseu scurtat, între Piața Reșița și rond Piața Romană.

Linia 300 va funcționa pe traseul de bază între terminalul “Bd. Nicolae Bălcescu” și intersecția Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Gheorghe Manu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Str. Buzești, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual.

Autobuzele liniei 300 nu vor mai efectua opriri în stațiile Piața Victoriei, respectiv Orlando și Povernei.

Linia 783 va funcționa pe sensul către Piața Unirii de la Piața Arcul de Triumf pe Bd. C-tin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, apoi traseul de bază.

Precizăm că autobuzele liniilor amintite vor reveni pe traseele de bază după ridicarea restricțiilor rutiere.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) le cere scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate în ultima perioadă în trasee de mijloacele de transport în comun.

         Acestea sunt cauzate, atât de defecţiuni tehnice apărute la vehicule, cât mai ales de indisciplina şi indolenţa partenerilor de trafic, care parchează maşinile neregulamentar, blocând accesul vehiculelor de transport în comun.

Dacă în cazul defecţiunilor tehnice apărute, RATB ia măsurile urgente care se impun pentru a reintroduce cât mai curând în traseu vehiculele afectate, în ceea ce priveşte deblocarea arterelor de circulaţie, regia bucureşteană de transport public nu are nicio atribuţie.

Conform datelor deţinute de Serviciul Dispecerizarea Circulaţiei al RATB, în primele 20 de zile ale lunii ianuarie 2016, a fost înregistrat un număr extrem de mare de blocaje care au dus la întârzieri enorme ale vehiculelor din traseu.

Astfel, vârful de întârziere a fost atins la 19 ianuarie, de autobuzele liniilor 126, 300 şi 368, care au fost blocate, în total 150 de minute, pe Strada Episcopiei nr.3-7, pe sensul spre Calea Victoriei. Artera a fost blocată, în aceeşi zi, la aceeaşi adresă, între orele 11.50-12.20 (30 minute), între orele 16.30-16.55 (25 de minute), dar şi între orele 18.10-19.45 (95 de minute), acest ultim interval reprezentând vârful timpului de blocaj pentru autobuze.

Cel mai mare timp însumat al vehiculelor blocate a fost înregistrat în ziua de 20 ianuarie, când Dispeceratul a raportat întârzieri totale de 417 minute din cauza unor vehicule parcate neregulamentar. Cele mai afectate au fost tramvaiele liniilor 24, 36, 44 şi 46, troleibuzele de pe liniile 65, 66, 70 şi 85 şi autobuzele liniilor 126 şi 178 şi 226.

         În primele 20 de zile ale anului 2016, vehiculele parcate neregulamentar au provocat întârzieri pe liniile RATB în sumă totală de 1.113 minute.

         RATB le solicită public conducătorilor auto să respecte reglementările Codului rutier, întrucât cei mai afectaţi sunt călătorii nemulţumiţi pe bună dreptate că trebuie să aştepte în staţii mijloacele de transport în comun, în condiţii meteorologice extreme.

Ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea călătorilor, începând din data de 15.01.2016, autobuzele liniei 101 vor efectua opriri şi în staţia "Bucur Obor" situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Şos. Colentina, comună cu cea a liniilor 330 şi 335.

În noaptea de Anul Nou 2016 (31.12.2015/01.01.2016), Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va asigura circulaţia călătorilor pe două linii de tramvai şi 16 linii de autobuz.

Astfel, vor funcţiona pe întreg parcursul nopţii traseele care converg spre zona centrală (N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121),  precum şi liniile de tramvai 1  şi 41. Intervalul de succedare va fi de 30 de minute pentru tramvaie şi de 40 de minute pentru autobuze.

Linia 1 de tramvai va circula pe inelul central al oraşului, pe traseul Str. Şura Mare, Sos. Giurgiului, Piaţa Eroii Revoluţiei, Calea Şerban Vodă, Bd. Gheorghe Şincai, Str. Nerva Traian, Bd. Octavian Goga, Calea Vitan, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu, Pasaj Basarab, Şos. Orhideelor, Bd. Vasile Milea, Bd. Timişoara, Şos. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrate, Şos. Viilor, Şos. Olteniţei, cu revenire la Str. Şura Mare.

Tramvaiele de pe linia 41 vor asigura transportul călătorilor între staţiile Piaţa Presei Libere – Ghencea, pe traseul Bd. Expozitiei, Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Şos. Crangaşi, Str. Virtuţii, Str. Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea şi retur.

            În zilele de 1 şi 2 ianuarie 2016, RATB va funcţiona cu un parc de vehicule redus, corespunzător unei zile de duminică.