Sâmbătă, 09.04.2022, circulația tramvaielor va fi suspendată pe Str. Petricani, pentru a permite executarea unor lucrări la rețeaua de contact a tramvaielor.  

Astfel, liniile de tramvai 16 și 36 vor funcționa pe trasee modificate, între terminalele aferente („Piața Sf. Vineri” – linia 16 și „Republica” – linia 36) și capătul de linie „Bd. Lacul Tei”.

Pentru preluarea fluxurilor de călători, va fi înființată linia navetă de autobuze 636, care va funcționa între terminalul „Platforma Industrială Pipera” și rondul de la intersecţia Str. Petricani/ Bd. Lacul Tei, pe următorul traseu: Bd. Dimitrie Pompeiu, Str. Petricani, Bd. Lacul Tei.

Autobuzele liniei 636 vor efectua opriri în stațiile liniei 243, situate pe Bd. Dimitrie Pompeiu și pe Str. Petricani (cu excepţia staţiei de urcare „Platforma Industrială Pipera”, de pe sensul spre Bd. Lacul Tei, care va fi efectuată la peronul de tramvai din terminal), precum și în stațiile liniei N123, situate pe Bd. Lacul Tei.

 

Cu ocazia realizării unor filmări pe Calea Victoriei, duminică, 03.04.2022, ȋntre orele 06:00 - 17:00, circulația rutieră va fi restricționată pe această arteră, pe tronsonul cuprins ȋntre Str. C. A. Rosetti și Str. Ion Câmpineanu.

Având în vedere acestă măsură, sub coordonarea agenților de poliție de la Brigada Rutieră, STB SA va modifica traseele liniilor de autobuz 168, 226, 361 și 368, astfel:

Pe sensul de mers spre Piaţa Romană, autobuzele liniilor 168, 226 și 368 vor circula pe traseele de bază până la intersecţia Calea Victoriei/ Str. C. A. Rosetti, apoi pe un traseu modificat, pe Str. C. A. Rosetti, Bd. Gheorghe Magheru, Piaţa Romană.

Pe sensul de mers spre terminalul „Piaţa Unirii”, autobuzele liniei 361 vor circula pe traseul de bază până la intersecţia Calea Victoriei/ Str. C. A. Rosetti, pe un traseu modificat, pe Str. C. A. Rosetti, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, rondul Piaţa Unirii.

Circulația autobuzelor liniilor 168, 226, 361 și 368 nu va fi modificată pe sensul opus.

 

Începând de sâmbătă, 02.04.2022, stația de autobuz „Pod Centurǎ”, aferentă liniilor 421 și 424, situată pe Şos. Alexandriei (în localitatea Bragadiru), pe sensul de mers spre terminalul „Ghencea”, va fi desființată, ca urmare a solicitării Primăriei Bragadiru.

 

O delegație comună formată din reprezentanți ai municipalității, ca autoritate contractantă, și reprezentanți ai Societății de Transport București STB SA, ca beneficiari, au fost astăzi într-o vizită de lucru la fabrica Astra Vagoane Călători Arad, pentru a verifica stadiul de execuție a tramvaielor conform contractului semnat în mai anul trecut.

Deși prototipul era programat să sosească în București în luna august, conform estimărilor producătorului, acesta poate fi livrat la începutul lunii iunie. 

Reamintim faptul că, în vederea modernizării serviciului de transport public local de călători prin achiziționarea unor mijloace de transport ecologice, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii la nivelul municipiului Bucureşti, în anul 2021 s-a semnat contractul de furnizare pentru 100 de tramvaie cu podea total coborâtă.

Astfel, se răspunde obiectivelor de promovare a strategiilor de reducere a emisiilor poluante în zonele urbane aglomerate şi asigurarea unui transport ecologic, la fel ca în Uniunea Europeană.

Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 metri, au o capacitate totală de 322 de locuri, dintre care 56 pe scaune, precum și un loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii.

Ușile, zonele de acces și trecerile asigură accesul călătorilor cu nevoi speciale (dizabilități locomotorii și/sau mobilitate redusă) pe platforma special destinată, dar și a celorlalți călători pe toată lungimea vagonului. Tramvaiul este prevăzut cu buton de semnalizare a intenției de acționare a rampei atât la interiorul, cât și la exteriorul vagonului, precum și semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Trapa (rampa) este rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală cu sistem de protecție împotriva plecării tramvaiului cu trapa deschisă. Trebuie remarcat faptul că Societatea de Transport București STB S.A. a făcut eforturi pentru a respecta prevederile legislaţiei în vigoare privind accesul persoanelor cu dizabilităţi în mijloacele de transport, conform prevederilor Legii 448/2006, actualizată.

De asemenea, noile tramvaie Imperio sunt dotate cu cinci uşi duble, cu sistem antistrivire, ceea ce asigură transferul ușor al călătorilor la urcare și coborâre, fără obstacole sau zone înguste în dreptul ușilor de acces.

Din punct de vedere al confortului, tramvaiele au următoarele dotări: echipament de climatizare destinat asigurării aerului condiţionat/încălzirii atât în salonul de călători, cât și la postul de conducere, salonul iluminat în tehnologie LED, sistem de informare vizuală și auditivă în tehnologie LED/LCD, afișaje de traseu exterioare și indicatoare pentru avizare stații cu LED-uri, monitoare extrawide pentru afișarea traseului și a stațiilor, precum și WIFI gratuit pentru călători.

În plus, tramvaiele beneficiază de sistem ticketing și sistem POS de achiziționare a cardului direct în tramvai.

Noile vehicule au un nivel de zgomot redus, sistem de recuperare a energiei la frânare, sistem de supraveghere video 24/24 și sistem de numărare a călătorilor. 

Ca noutate, în aceste tramvaie călătorii au posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat celorlalți utilizatori atunci când nu este folosit.

Vagoanele cu durata de exploatare depășită, precum cele din gama Tatra, vor fi retrase din circulație etapizat, odată cu sosirea eșalonată a noilor tramvaie Imperio de 36 de metri, începând cu luna august 2022, și introducerea acestora în exploatare pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55.

Prin utilizarea de vehicule de transport public nepoluante sau cu poluare redusă, crește atractivitatea transportului public de călători în Capitală, cu efecte vizibile în reducerea aglomeraţiei din trafic, precum şi alte efecte benefice la nivelul calității vieții.

În funcţie de evoluţia sistemului de transport din România şi Uniunea Europeană, pe baza noilor directive europene privind reducerea emisiilor de CO2 şi alţi agenţi poluanţi, în funcţie şi de resursele financiare alocate prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare, cu sprijinul autorităților publice locale, dar și al altor instituții cu putere de decizie, Societatea de Transport București STB S.A. va continua strategia de modernizare a parcului de vehicule.

 

Având în vedere prelungirea restricțiilor de circulație pe Calea 13 Septembrie, în urma incendiului produs la complexul comercial Prosper, liniile de autobuz 122, 226, 232 și 385 vor funcționa în continuare pe trasee deviate, până la reluarea circulației pe această arteră.

Astfel, pe sensul de mers spre „Piața 21 Decembrie 1989”, autobuzele liniei 122 vor circula între terminalul „Cartier Latin” și intersecția Bd. Ghencea/Drumul Sării, apoi pe un traseu modificat, pe Drumul Sării, Piața Danny Huwe, Șos. Panduri, Str. Dr. Rainer, după care vor urma traseul de bază. Circulația autobuzelor liniei 122 nu va fi modificată pe sensul opus.

Pe sensul de mers spre „Piața Romană”, autobuzele liniei 226 vor circula între terminalul „Depoul Alexandria” și intersecția Bd. Ghencea/Drumul Sării, apoi pe un traseu modificat, pe Drumul Sării, Piața Danny Huwe, Șos. Progresului, Calea 13 Septembrie, Șos. Panduri, după care vor urma traseul de bază. Circulația autobuzelor liniei 226 nu va fi modificată pe sensul opus.

Pe sensul de mers spre „Platforma Comercială Arcade Berceni”, autobuzele liniei 232 vor circula între terminalul „Valea Ialomiței” și intersecția Bd. Ghencea/Str. Petre Ispirescu, apoi pe un traseu modificat, pe Str. Petre Ispirescu, Str. Mărgeanului, Str. Buzoieni, Calea Rahovei, după care vor urma traseul de bază. Circulația autobuzelor liniei 232 nu va fi modificată pe sensul opus.

Pe sensul de mers spre „Sf. Vineri”, autobuzele liniei 385 vor circula între „Valea Oltului” și intersecția Bd. Ghencea/Drumul Sării, apoi pe un traseu modificat, pe Drumul Sării, Piața Danny Huwe, Șos. Panduri, după care vor urma traseul de bază. Circulația autobuzelor liniei 385 nu va fi modificată pe sensul opus.

 

În conformitate cu Ordonanţa de Guvern nr. 20/18.08.1997 privind stabilirea orarului de varā și a orei oficiale de vară pe teritoriul României, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26/27.03.2022, ora 03:00 devine ora 04:00.

În acest sens, Societatea de Transport București STB SA a luat toate măsurile astfel încât programul de circulație al liniilor care funcționează pe timp de noapte să nu fie afectat. Orarul poate fi accesat la următorul link: http://stbsa.ro/prog_circulatie.

 

Cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv „Legal Half – Marathon 2022”, duminică, 27.03.2022, între orele 07:00-13:45, circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Unirii (între Piața Unirii și Piața Alba Iulia), pe Bd. Mircea Vodă (între Str. Sf. Vineri și Bd. Mărășești) și pe Bd. Decebal (între Piața Alba Iulia și Str. Dristorului).

Având în vedere aceste măsuri, sub coordonarea agenților de poliție de la Brigada Rutieră, STB SA va modifica traseele liniilor de autobuz 104, 116, 117, 123, 133, 312, 313, 323 și 385, astfel:

Linia 104 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cora Pantelimon” și intersecția Șos. Mihai Bravu/Bd. Decebal (Piața Hurmuzachi), apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Șos. Mihai Bravu, Calea Dudești, Bd. Octavian Goga, Pasajul Mărășești, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, după care va urma traseul de bază.

Linia 116 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Gara Progresul” și intersecția Bd. Dimitrie Cantemir/Bd. Unirii, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. I. C. Brătianu, rondul de la Piața Unirii, cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, după care va urma traseul de bază.

Linia 117 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Confort Urban” și stația „Piața Unirii”, unde autobuzele vor întoarce.

Linia 123 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „CET Sud Vitan” și intersecția Calea Vitan/Bd. Octavian Goga, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Bd. Octavian Goga, Pasajul Mărășești, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Piața Unirii, după care va urma traseul de bază.

Linia 133 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Gara Basarab” și intersecția Str. Traian/Calea Călărași, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri, pe Calea Călărași, Str. Delea Nouă, Str. Dristorului, Șos. Mihai Bravu, Calea Dudești, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, după care va urma traseul de bază.

Linia 312 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni” și intersecția Splaiul Unirii/Bd. Mărășești, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. I. C. Brătianu, rondul de la Piața Unirii. Circulația acestor autobuze nu va fi modificată pe sensul de mers spre terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni”.

Linia 313 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Piața de Gros” și intersecția Bd. Dimitrie Cantemir/Bd. Unirii, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. I. C. Brătianu, rondul Piața Unirii, cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, după care va urma traseul de bază.

Linia 323 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Zețarilor” și intersecția Bd. Mircea Vodă/Bd. Mărășești, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, rondul de la Piața Unirii, cu întoarcere pe Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărășești, Bd. Mircea Vodă, după care va urma traseul de bază.

Linia 385 va funcționa de la terminalul „Piața Sf. Vineri”, pe Str. Sf. Vineri, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, Splaiul Independenței, după care va urma traseul de bază. Circulația acestor autobuze nu va fi modificată pe sensul de mers spre terminalul „Piața Sf. Vineri”.

 

În contextul suspendării temporare a circulației trenurilor de călători pe traseul Gara de Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă, STB SA va reînființa linia de autobuz 780 pentru a asigura serviciul de transport public pe această rută, începând de luni, 28.03.2022, până miercuri, 30.03.2022numai între orele 08:00 – 15:22.

Astfel, autobuzele liniei 780 vor circula la intervale de aproximativ 30 de minute, între terminalele „Gara Basarab” și „Aeroport Henri Coandă”, pe următorul traseu: Gara de Nord, Calea Griviței, Bd. Mărăști, Piața Presei, Șos. București-Ploiești, Aeroport Băneasa, Șos. București-Ploiești, Calea Bucureștilor și vor efectua opriri în cele 11 stații amplasate pe fiecare sens de mers.

Pentru efectuarea călătoriilor pe linia 780 poate fi utilizat oricare titlu de călătorie din oferta tarifară a STB SA.

 

În contextul suspendării temporare a circulației trenurilor de călători pe traseul Gara de Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă, STB SA va reînființa linia de autobuz 780 pentru a asigura serviciul de transport public pe această rută, începând de luni, 28.03.2022, până miercuri, 30.03.2022numai între orele 08:00 – 15:22.

Astfel, autobuzele liniei 780 vor circula la intervale de aproximativ 30 de minute, între terminalele „Gara Basarab” și „Aeroport Henri Coandă”, pe următorul traseu: Gara de Nord, Calea Griviței, Bd. Mărăști, Piața Presei, Șos. București-Ploiești, Aeroport Băneasa, Șos. București-Ploiești, Calea Bucureștilor și vor efectua opriri în cele 11 stații amplasate pe fiecare sens de mers.

Pentru efectuarea călătoriilor pe linia 780 poate fi utilizat oricare titlu de călătorie din oferta tarifară a STB SA.

 

Începând de sâmbătă, 26.03.2022, STB SA va aplica o nouă măsură de optimizare a rețelei de transport public, prin reconfigurarea traseului liniei de autobuz 312, urmând ca autobuzele să circule astfel:

-    pe sensul de mers spre terminalul „Piața Unirii”: terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni”, Drumul Dealul Bisericii, Bd. Metalurgiei, Str. Turnu Măgurele, Str. Emil Racoviţă, Str. Sergent Niţu Vasile, Calea Văcăreşti, Şos. Mihai Bravu, Splaiul Unirii, bretea Pasaj Mărăşeşti, Bd. Mircea Vodă, Str. Sfânta Vineri, Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, rond Piaţa Unirii, staţia „Piaţa Unirii 1”;

-     pe sensul de mers spre terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni”: terminalul „Piaţa Unirii 1”, Splaiul Unirii, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Str. Sergent Niţu Vasile, Str. Emil Racoviţă, Str. Turnu Măgurele, Bd. Metalurgiei, Drumul Dealul Bisericii, terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni”.

Pe porţiunea de traseu modificat de la intersecția Calea Văcărești/ Șos. Mihai Bravu până la Piața Unirii, autobuzele liniei 312 vor efectua opriri pe sensul spre terminalul „Piața Unirii” ȋn stația „Pasaj Mihai Bravu‟, situată pe Calea Văcărești, precum și în stațiile „Pod Timpuri Noi‟, „Splaiul Unirii 45” și „Panait Cerna‟, situate pe Splaiul Unirii, iar pe sensul spre terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni”, ȋn stația „Pasaj Mihai Bravu‟, situată pe Șos. Mihai Bravu.

Menţionăm că serviciul de transport public va fi asigurat ȋn continuare pe porțiunea de traseu de pe Bd. Tineretului și Bd. Dimitrie Cantemir de liniile 73, 76, 313 și 381.   

 

Vineri, 25.03.2022, începând cu ora 12:00, circulația rutieră va fi restricționată treptat pe breteaua destinată virajului la dreapta de pe str. Alexandru Constantinescu pe Bd. Mărăști, pe sensul de mers dinspre Arcul de Triumf către Bd. Mărăști, cu ocazia disputării meciului de fotbal România U21 – Finlanda U21 pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Având în vedere această măsură, traseul liniei de autobuz 330 va fi modificat pe sensul de mers spre terminalul „Piața Presei”, până la ridicarea restricțiilor de circulație.

Astfel, autobuzele liniei 330 vor circula pe traseul de bază de la terminalul „Faur” până la Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Regele Mihai I, rond Piața Presei, Bd. Mărăști, terminal „Piața Presei”. Circulația autobuzelor nu va fi modificată pe sensul spre terminalul „Faur”.

 

Începând de sâmbătă, 19.03.2022, linia de autobuz 434 va reveni la traseul inițial, ca urmare a finalizării lucrărilor edilitare de pe Str. 1 Decembrie 1918 din comuna Chiajna.

Astfel, autobuzele acestei linii vor circula între terminalele “Lujerului” și “Chiajna”, pe următorul traseu:

- pe sensul de mers spre terminalul “Chiajna”: Bd. Iuliu Maniu, Str. Dezrobirii, Bd. Uverturii, Chiajna, Str. 1 Decembrie 1918, Str. Ion Luca Caragiale, Str. Eroului.

- pe sensul de mers spre terminalul “Lujerului”: Str. Eroului, Str. Ion Luca Caragiale, Str. Alexandru Ioan Cuza, Str. 1 Decembrie 1918, Bd. Uverturii, Șos. Virtuții, Bd. Iuliu Maniu.

 

Începând de marți, 22.03.2022, autobuzele liniilor 182 și 282 vor efectua opriri și în stația „Gara de Nord”, aferentă liniilor 65, 86, 97, 105, 610, N117 și N610, situată pe Calea Griviței, pe sensul de mers dinspre Șoseaua Nicolae Titulescu către Gara de Nord, înainte de intrarea în Piața Gării de Nord, pentru crearea unor conexiuni suplimentare de transport, atȃt cu rețeaua de suprafață, cȃt și cu metroul.

 

Începând de sâmbătă, 19.03.2022, autobuzele liniilor 196 și 696 vor efectua opriri și în stația „Știrbei Vodă”, situată pe Str. Știrbei Vodă, după intersecția cu Calea Plevnei, pe sensul de mers dinspre Bd. Dinicu Golescu către Splaiul Independenței.