În zilele de 25.12.2020, 26.12.2020, 01.01.2021 și 02.01.2021, liniile de transport public vor funcționa conform programului unei zile de duminică.

Programul de circulație poate fi accesat aici: http://stbsa.ro/ora_statii.

Zilele de sărbătoare sunt pline de entuziasm și voie bună, iar colindele de Crăciun influențează starea de spirit, aducând bucurie și optimism celor care le ascultă. Într-un context nemaiîntâlnit până acum, Societatea de Transport București STB SA își dorește să celebreze nașterea Domnului Iisus Hristos și să contribuie la fericirea călătorilor săi prin crearea unei povești, pentru mici și mari, în jurul celui mai emblematic simbol al unui oraș mereu aflat în mișcare – tramvaiul.

Astfel, în perioada 22 – 26 decembrie 2020, în intervalul orar 16:00 – 21:00, „Tramvaiul de Poveste”, un model de epocă din parcul STB SA, frumos ornamentat și luminat, va circula pe un traseu dedicat din centrul Capitalei. Moș Crăciun va fi prezent, iar ajutoarele sale, celebrii spiriduși, îi vor întâmpina pe toți călătorii cu voie bună, pe acordurile celor mai frumoase și vesele colinde românești și internaționale.

Într-un an dificil, cu multe schimbări și situații neprevăzute, ne dorim, mai mult ca oricând, să colindăm Bucureștiul în haine de sărbătoare pentru a menține viu spiritul Crăciunului în vremuri greu încercate. Astfel, dorim să le reamintim călătorilor noștri cât de important este să fim mai buni, mai generoși și mai empatici cu cei din jurul nostru atât în această perioadă, cât și pe tot parcursul unui an. În același timp, vrem să transmitem un mesaj de solidaritate, speranță și să asigurăm un mediu vesel și luminos tuturor celor care aleg să participe la povestea noastră și să călătorească cu tramvaiul în aceste zile de sărbătoare. Copiii sunt cei care întregesc acest tablou idilic, astfel încât ne dorim să le aducem multe zâmbete și multă bucurie în suflete prin această inițiativă, demersul nostru fiind în primul rând dedicat lorVă așteptăm alături de noi pentru a ne bucura împreună de aceste sărbători!” a declarat Directorul General STB SA – Mihai PETCU.

Cei dornici de o plimbare vor putea admira orașul la ceas de seară, când totul prinde viață prin decorațiunile și luminițele de sărbătoare. Astfel, cu toții vor putea petrece câteva momente în compania magică a lui Moș Craciun, a cărui tolbă este mereu plină de daruri pentru cei mici. „Tramvaiul de Poveste” va pleca în traseu din Piața Presei mergând pe Bulevardul Expoziției, Bulevardul Ion Mihalache, ajungând apoi în Piața Victoriei, cu întoarcere la Gara Basarab. Accesul se va face în limita locurilor disponibile, în cazul copiilor fiind permis un singur însoțitor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Societatea de Transport București STB SA va pune la dispoziția călătorilor dezinfectant și măști de protecție.

În perioada 22-26 decembrie 2020, „Tramvaiul de Poveste” va avea 3 curse în intervalul orar 16:00-21:00, cu plecare de la terminalul Piața Presei la orele 16:00, 17:40 și 19:20, iar de la terminalul Gara Basarab la orele 16: 45, 18:25 și 20:05.

Din 27 decembrie 2020, până pe 2 ianuarie 2021, tramvaiul va avea câteva trasee speciale pentru a putea duce bucurie și lumină în toate colțurile Capitalei, astfel:

•          27 decembrie 2020 - va circula pe traseul linie 10

•          28 decembrie 2020 - va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe

•          29 decembrie 2020 - va circula pe traseul Dudești – Mărășești – Piața Unirii

•          30 decembrie 2020 - va circula pe traseul Șura Mare – Parcul Carol – Piața Unirii

•          31 decembrie 2020 - va circula pe traseul Piața Unirii – Trafic Greu – Ghencea

•          1 ianuarie 2021 - va circula pe traseul liniei 10

•          2 ianuarie 2021 - va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe

Totodată, din dorința de a aduce un strop de bucurie și o pată de culoare călătorilor bucureșteni, Societatea de Transport București STB SA scoate la colindat tramvaiul Bucur LF, special decorat cu motive specifice Crăciunului.

Astfel, în perioada 21 decembrie 2020 – 2 ianuarie 2021, călătorii Liniei 1 de tramvai vor putea asculta o selecție deosebită de colinde românești, duioase și antrenante, precum și cântece de iarnă vesele și zglobii, care să contribuie la starea de spirit specifică sărbătorilor de iarnă și să le amintească de emoția acestor zile sfinte.

„Tramvaiul Colindelor” este un proiect de suflet prin care STB SA îsi dorește să fie mai aproape de călătorii săi și să întregească magia Crăciunului printr-o atmosferă relaxantă și veselă, aducând bucurie în cele mai circulate zone din Capitală.

Accesul în „Tramvaiul Colindelor” este permis tuturor călătorilor, vehiculul având un program normal de funcționare, cu oprire în toate stațiile Liniei 1.

Prin aceste demersuri, STB SA îşi propune să aducă o pată de culoare și de veselie în peisajul urban, pe cele mai circulate bulevarde din Bucureşti, să fie cât mai aproape de călători şi să-i introducă în atmosfera specială a sărbătorilor de iarnă: Crăciunul și Anul Nou.

 

Biroul de Presă STB SA

Astăzi, 19.12.2020, ca urmare a executării unor lucrări de revizie la rețeaua electrică de contact a troleibuzelor, pe Str. Occidentului, în zona terminalului “Piața Sf. Voievozi”, troleibuzele liniilor 79 și 86 vor circula după un program scurtat și nu vor efectua ultima cursă.

Astfel, linia 79 va funcționa până la ora 23:03, iar linia 86 va funcționa până la ora 22:20, atunci când troleibuzele acestor linii se vor retrage la depouri.

Începând cu data de 19.12.2020, autobuzele liniei 241 vor efectua opriri, pe sensul spre Str. Turnu Măgurele, în noua stație „Arcadiei”, situată pe Drumul Jilavei, între stațiile „Drumul Jilavei 99” și „Maria Lăzărescu”, înaintea intersecției cu Str. Arcadiei.

Începând cu data de 18.12.2020, stația de autobuz “Doamna Ghica”, aferentă liniilor 182, 282, 343, R409, 667, 682, N101 și N108, situată pe Șos. Colentina, după intersecția cu Str. Doamna Ghica, pe sensul de mers spre Șos. Fundeni, va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor edilitare din zonă.

Astfel, autobuzele liniilor 182, R409, 667, 682, N101 și N108 vor efectua opriri înaintea intersecției Șos. Colentina/ Str. Doamna Ghica, în stația aferentă liniilor 143 și N125, cu denumirea “Doamna Ghica”.

Autobuzele liniilor 282 și 343 nu vor efectua această stație, ci vor opri în următoarea stație de pe traseu – “Cremenița (Piața Colentina)”, situată la aproximativ 200 de metri de zona respectivă.

Începând cu data de 18.12.2020, de la ora 10:00, autobuzele liniei 302 vor efectua opriri în terminalul "Ghencea" la peronul aferent liniei regionale R425 (situat lângă ieșirea din terminal), în vederea fluidizării circulației mijloacelor de transport public în această zonă.

ACTUALIZARE:

La ora 10:50, circulația tramvaielor liniei 41 a fost reluată pe Șos. Virtuții.  

 

Astăzi, 15.12.2020, în jurul orei 09:35, un tramvai al liniei 41 care se deplasa pe Șos. Virtuții, pe sensul spre terminalul Ghencea, în zona Pieței Crângași, a acroșat un pieton care traversa pe culoarea roșie a semaforului.

Din acest motiv, tramvaiele liniei 41 sunt blocate pentru efectuarea cercetărilor de către Poliție.

Pentru preluarea călătorilor, STB SA a înființat operativ linia de autobuze 641.

 

Biroul de Presă

Începând de marți, 15.12.2020, autobuzele liniilor 282 şi 343 vor reveni pe traseele de bază, pe sensul de mers spre Bd. Lacul Tei, ca urmare a ridicării restricțiilor de circulație din zona Pasajului Doamna Ghica.

În perioada 14.12.2020 – 16.12.2020, liniile de autobuz 282 și 343 vor funcționa pe trasee modificate pe sensul spre Bd. Lacul Tei, având în vedere măsura de restricționare temporară a virajului spre dreapta pentru autobuze, din Șos. Colentina în Str. Doamna Ghica, necesară pentru continuarea lucrărilor de construire a Pasajului Doamna Ghica.

Astfel, pe sensul spre terminalul „Gara Basarab”, linia 282 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Șos. Fundeni” și intersecția Șos. Colentina/ Str. Doamna Ghica, apoi pe un traseu modificat, pe Șos. Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, după care va urma traseul de ducere.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei 282 vor efectua opriri în stațiile liniei 182.

Pe sensul spre terminalul „Piața Dorobanți”, linia 343 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Institutul Oncologic” și intersecția „Șos. Colentina/ Str. Doamna Ghica, apoi pe un traseu modificat, pe Șos. Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, Str. Petricani, după care va urma traseul de ducere.

Pe traseul modificat, autobuzele liniei 343 vor efectua opriri pe Șos. Colentina și pe Str. Teiul Doamnei, în stațiile liniei 182.

Linia de autobuz 125 va funcționa pe un traseu scurtat, începând cu data de 11.12.2020, având în vedere măsurile de restricţionare a virajului la stânga de pe Centura București către terminalul ”Peco Silflor Move”, ca urmare a executării lucrărilor de modernizare a Centurii București.

Astfel, autobuzele acestei linii vor circula între terminalul „Vulcan Berceni” şi sensul giratoriu realizat pe Şoseaua Berceni, în apropierea stației de autobuz „IMGB Poarta 2”.

 

Având în vedere condițiile meteorologice din Capitală, care pot favoriza apariția înghețului, începând cu data de 08.12.2020, autobuzele care circulă, în prezent, pe anumite tronsoane, pe calea de rulare a tramvaielor, vor reveni pe traseele inițitale și vor efectua opriri în vechile stații de autobuz.
În prezent, autobuzele circulă pe calea de rulare a tramvaielor pe următoarele tronsoane:
- Linia 135 – pe Şos. Mihai Bravu, între Calea Vitan şi Piața Iancului, cu excepția pasajului Muncii, unde autobuzele circulă prin pasaj;
- Linia 143 – pe Șos. Colentina, între Bucur Obor şi Str. Teiul Doamnei, numai pe sensul spre terminal „Arena Naţională”;
- Linia 182 – pe Bd. Iancu de Hunedoara şi pe Şos. Niculae Titulescu, între Calea Dorobanți şi Banu Manta (pe sensul spre Gara de Nord), respectiv între Str. Maltopol şi Calea Dorobanți (pe sensul spre „Institutul Oncologic”);
- Linia 232 – pe Șos. Olteniței, pe sensul spre terminalul „Platforma Comercială Arcade Berceni”, între Piața Eroii Revoluției şi Piața Sudului, iar pe sensul spre terminalul „Piaţa Unirii”, între Str. Netea şi Str. Şura Mare;
- Linia 330 – pe Șos. Mihai Bravu, între Bd. Camil Ressu și Bd. Ferdinand (în ambele sensuri de mers), cu ieșire pe spațiul carosabil prin Pasajul Muncii, precum și pe Șos. Ștefan cel Mare, între Bucur Obor și Str. Barbu Văcărescu (pe sensul spre Str. Barbu Văcărescu) și între Calea Dorobanți și Bucur Obor (pe sensul spre Bucur Obor);
- Linia R409 – pe Șos. Colentina, pe sensul spre terminal „Merii Petchii”, între Bucur Obor şi Str.Teiul Doamnei, respectiv între Str. Maior Băcilă şi Şos. Fundeni, iar pe sensul spre terminal „Bucur Obor”, între Şos. Fundeni şi Str. Maior Băcilă;
- Linia R439 – pe Șos. Olteniței, pe sensul spre terminalul „Danubiana”, între Str. Parincea și Str. Grigore Marin (Romprim), iar pe sensul spre terminalul „Piața Sudului”, între Str. Grigore Marin (Romprim) și Str. Lunca Bârzești;
- Linia 667 – pe Calea Moșilor, pe sensul spre terminalul „Spitalul Fundeni”, între Str. Olari (respectiv Str. Corbeni) și rondul Bucur Obor, cu ieșire pe spațiul carosabil în banda de lângă rond, precum și pe Șos. Colentina, între rondul Bucur Obor și Str. Teiul Doamnei, iar pe sensul spre terminalul „Piața Rosetti”, între stația „Doamna Ghica” și intersecția Calea Moșilor/ Str. Corbeni, cu excepția rondului Bucur Obor, unde autobuzele circulă pe banda de lângă rond;
- Linia 682 – pe Șos. Colentina, pe sensul spre terminal „Escalei”, între Str. Ziduri Moşi şi Str. Teiul Doamnei, respectiv între Str. Maior Băcilă şi Şos. Fundeni, iar pe sensul spre terminal „Baicului”, între Str. Doamna Ghica şi Str. Ziduri Moşi.

Stația de autobuz „Braşov”, aferentă liniilor 137, 138, N120 și T13, situată pe Bd. Timişoara, pe sensul spre Str. Valea Oltului, va fi reamplasată cu aproximativ 40 de metri spre Depoul Bujoreni, începȃnd de luni, 07.12.2020, de la ora 09:00.

Ca urmare a prelungirii termenului de execuție a lucrărilor de infrastructură în Cartierul Henri Coandă, linia de autobuz 231 va funcționa pe traseu scurtat încă două zile.

Astfel, în perioada 03.12.2020 - 04.12.2020, autobuzele acestei linii vor circula între terminalul „Piața Presei” şi rondul „Pipera”, aflat în intersecția Bd. Pipera/ Şos. Bucureşti Nord (unde vor întoarce) și, pe sensul spre Str. Barbu Văcărescu, vor efectua opriri şi în staţiile „Ferma Roşia” și „Pasaj CFR Constanța” (aferente liniei de autobuz 135), situate pe Bd. Pipera.

Cu ocazia Ceremoniei de Ziua Națională a României, ce va avea loc în Piața Arcul de Triumf, precum și a desfășurării pregătirilor premergătoare acesteia, luni, 30.11.2020, între orele 10:00-12:00 și marți, 01.12.2020, între orele 05:00-16:00, circulația rutieră va fi restricționată pe Şos. Kiseleff (pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei şi Str. Arhitect Ion Mincu), pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, pe Bd. Mareşal Averescu (pe tronsonul cuprins între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf) și pe Str. Alexandru Constantinescu (pe tronsonul cuprins între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcul de Triumf).

Astfel, luni, 30.11.2020, între orele 10:00-12:00 și marți, 01.12.2020, între orele 05:00-16:00, circulația autobuzelor va fi modificată pe următoarele linii:

Linia 131 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Romană” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti - Ploieşti, „Complex Comercial Băneasa”.

Linia 231 va funcţiona pe traseul actual între terminalul „Piaţa Presei” şi rondul „Pipera” (aflat în intersecţia Bd. Pipera/ Şos. Bucureşti Nord), pe următorul traseu: Bd. Mărăşti, Şos. Bucureşti Ploieşti, Str. Elena Văcărescu, Bd. Ficusului, Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Şos. Pipera, Bd. Pipera, cu întoarcere pe Bd. Pipera, Şos. Pipera, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării,  Şos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziţiei. 

După crearea condiţiilor de circulaţie, pe sensul spre „Piaţa Presei”, autobuzele liniilor 131 și 231 vor circula pe un traseu modificat, de la intersecţia Şos. Kiseleff/ Piaţa Arcul de Triumf/ Str. Alexandru Constantinescu, pe Şos. Kiseleff, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziţiei. Pe sensul opus, circulația autobuzelor nu va fi modificată.

Linia 205 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Gara de Nord” şi intersecţia Str. Alexandru Constantinescu/ Bd. Mărăşti, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Mărăşti, Piaţa Presei, Şos. Bucureşti-Ploieşti, după care va urma traseul de bază.

Linia 282 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Gara Basarab” şi intersecţia Şos. Nicolae Titulescu/ Bd. Banu Manta, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri (comun cu cel al liniei 182), pe Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Cal. Dorobanţilor, Piaţa Dorobanţilor, Str. Av. Radu Beller, după care va urma traseul de bază.

Linia 330 va funcţiona pe un traseu scurtat, între terminalul „Faur” şi stația „Piaţa Charles de Gaulle”, unde autobuzele vor întoarce.

După crearea condiţiilor de circulaţie, autobuzele liniei 330 vor circula între „Faur” şi „Piaţa Presei” pe un traseu modificat, de la intersecţia Şos. Kiseleff / Piaţa Arcul de Triumf / Str. Alexandru Constantinescu, pe Şos. Kiseleff, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziţiei. Pe sensul opus, circulația autobuzelor nu va fi modificată.

Linia 331 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Romană” şi Piaţa Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviţei, Bd. Bucureştii Noi, Bd. Gloriei, până la terminalul „Cartier Dămăroaia”, cu întoarcere pe Str. Nataţiei, Str. Jiului, Bd. Bucureştii Noi, apoi pe traseul de ducere. 

Linia 335 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Faur” şi stația „Piaţa Charles de Gaulle”, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti - Ploieşti, „Complex Comercial Băneasa”.

Linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Şos. Bucureşti-Ploieşti/ Bd. Aerogării, apoi pe un traseu modificat, pe Bd. Aerogării, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, după care va urma traseul actual pȃnă la „Piaţa Unirii”, cu întoarcere pe  Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Lascǎr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării,  Şos. Bucureşti-Ploieşti, apoi pe traseul actual.

Liniile expres 783 şi 784 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalul „Piaţa Unirii” şi stația „Piaţa Victoriei”, apoi pe trasee modificate în ambele sensuri, pe Bd. Aviatorilor, Str. Nicolae Caramfil, Bd. Aerogării, Şos. Bucureşti-Ploieşti, „Aeroportul Henri Coandă”.

Mijloacele de transport public vor reveni pe traseele de bază, în funcție de ridicarea restricțiilor de circulație, sub coordonarea agenților Brigăzii Rutiere.

Precizăm că, în perioada 29.11.2020 (începând cu ora 09:00) - 01.12.2020 (până la ora 16:00), staţia de autobuz Arcul de Triumf, aferentă liniilor 131, 331, 335, 361, 783 și 784, situată în Piaţa Arcul de Triumf, pe sensul spre Piaţa Presei, va funcţiona pe Bd. Constantin Prezan, la aproximativ 50 de metri înaintea intersecţiei.