Începând cu data de 03.04.2019, ora 10:00, staţia de autobuz "Alexandru Ioan Cuza", aferentă liniilor R430, R434, sens  "Chiajna" se va redenumi în "Canal Argeş". 

Primăria Capitalei, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (ADTPBI), a decis suplimentarea numărului de vehicule pe liniile urbane, în funcție de cererea de transport. Acest lucru este posibil datorită creșterii parcului de vehicule prin achiziționarea de autobuze Euro VI de către Primăria Capitalei și prin eforturile STB SA de a scoate din imobilizare vehicule și a le readuce în traseu.
Primăria Capitalei acoperă integral (100%) diferența dintre tariful practicat și costurile reale ale serviciului prestat pe liniile din Municipiul București. Se urmăresc cu maximă atenție nevoile cetățenilor și îmbunătățirea condițiilor, pentru atragerea unui număr cât mai mare de persoane care să folosească transportul în comun.
Începând cu data de 01.04.2019, ADTPBI suplimentează cu aproximativ 10%  parcul de vehicule programat pe următoarele linii:
- Linia 102 (Bulevardul Basarabia – Gara Progresul);
- Linia 104 (Cora Pantelimon – Opera Națională);
- Linia 112 (CFR Constanța – Complex Comerical Colosseum);
- Linia 117 (Cartier Confort Urban – Piața Sfânta Vineri);
- Linia 133 (Gara Basarab – Bulevardul Tineretului);
- Linia 137 (Carrefour Militari – Piața 21 Decembrie 1989);
- Linia 139 (Zețarilor – Piața Leul);
- Linia 141 (Zețarilor – Vulcan Berceni);
- Linia 143 (Bucur Obor – Baicului);
- Linia 168 (Piața Romană – Cartier Constantin Brâncuși);
- Linia 178 (Cartier Militari – Sala Palatului);
- Linia 205 (Străulești – Gara de Nord);
- Linia 220 (Piața Rahova – Vulcan Berceni);
- Linia 226 (Piața Romană – Depoul Alexandria);
- Linia 253 (Spitalul Fundeni – Faur);
- Linia 268 (Valea Oltului – Piața 21 Decembrie 1989);
- Linia 300 (Bulevardul Nicolae Bălcescu – Clăbucet);
- Linia 301 (Piața Romană – Jolie Ville Băneasa);
- Linia 302 (Ghencea – Cartier Fortuna);
- Linia 304 (Piața Presei – Străulești);
- Linia 311 (Faur – Piața Rosetti);
- Linia 323 (Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” – Zețarilor);
- Linia 330 (Faur – Piața Presei);
- Linia 335 (Faur – Complex Comercial Băneasa);
- Linia 336 (Complex Comercial Apusului – Piața Rosetti);
- Linia 368 (Piața Romană – Valea Oltului);
- Linia 381 (Piața Reșița – Piața Victoriei).
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov este primul organism constituit ca structură de cooperare a autorităților publice locale din Regiunea București – Ilfov care funcționează pe principii europene. ADTPBI are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători.

Primăria Capitalei a lansat în testare primele 4 aplicații mobile: infoSTB (transport public), Parking București, Social alert București, Trafic alert București. Bucureștenii pot testa aplicațiile și pot contribui la optimizarea lor.

Bucureștiul se află într-o nouă etapă de dezvoltare, a tranziției către statutul de oraș “inteligent”, cea a includerii tehnologiei moderne în proiectarea și utilizarea serviciilor publice, pentru a le crește calitatea și pentru ca bucureștenii și vizitatorii Capitalei să le poată accesa mai ușor. Primăria Municipiului București are în derulare o serie de astfel de proiecte, ca parte a Strategiei Smart City recent finalizată, unele dintre acestea fiind implementate și în testare. 

Patru astfel de proiecte presupun dezvoltarea de aplicații pentru telefonul mobil cu sistem de operare iOS sau Android, ce pot fi instalate și utilizate gratuit. Acestea sunt menite să faciliteze accesul bucureștenilor sau vizitatorilor Capitalei la serviciile publice de transport, la parcările administrate de Primărie sau să optimizeze comunicarea cetățenilor cu autoritatea locală. 

Cele 4 aplicații mobile sunt deja disponibile publicului si se află în faza de testare, în următoarea perioadă urmând ca ele să fie îmbunătățite și optimizate în funcție de feed-back-ul primit de la utilizatori. 

InfoSTB – Ajungem împreună la destinație

Societatea de Transport București a dezvoltat un proiect de informare a călătorilor prin telefonul mobil de tip smartphone cu privire la programul mijloacelor de transport în comun și rutele disponibile, pentru a putea minimiza timpul de așteptare în stații. 

Aplicația folosește datele transmise de echipamentele GPS/GSM4G instalate pe 1.440 de mijloace de transport în comun utilizate de STB, precum și pe noile autobuze achiziționate și este disponibilă pentru telefoane mobile cu sistem de operare iOS sau Android.

Vorbim, practic, despre schimbarea radicală a modului de lucru utilizat la nivelul STB în ultimii 40 de ani – marcată prin trecerea la înregistrarea informatizată și adăugarea componentei de dispecerizare, pe baza echipamentelor de localizare instalate. Acest operațiuni au fost realizate înainte de dezvoltarea aplicației.

InfoSTB este mai mult decât o aplicație, are și o importantă componentă de utilizare internă, la nivelul operatorului de transport public – fiind un sistem de monitorizare în timp real a vehiculelor și de configurare a rutelor, fapt care permite îmbunătățirea constantă a proceselor interne.

Parking București

În prezent, aplicația oferă posibilitatea identificării parcărilor publice gestionate de Primăria Capitalei și de a plăti online, cu card bancar sau prin SMS, tarifele pentru utilizarea acestora. Operațiunile sunt securizate, tranzacțiile fiind realizate prin intermediul unui procesator de plăți.

Într-o etapă ulterioară, aplicația va avea și o componentă de căutare a locurilor libere de parcare, prin instalarea de camere video și/sau senzori în parcări conectate la aplicație, operațiune programată a se încheia în acest an. 

Trafic Alert București

Bucureștenii pot utiliza aplicația pentru a semnala,  direct către Primăria Capitalei, neregulile întâlnite pe traseul utilizatorului care pot afecta buna circulație pe drumurile publice din București: parcaje neregulamentare, drum în lucru nesemnalizat, semafor nefuncțional, groapă carosabil, groapă trotuar, indicator degradat, lucrări civile pe carosabil etc.

Social Alert București

Deservită prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, aplicația are rolul de facilita intervenția echipajelor DGASMB în asistarea persoanelor aflate în dificultate pe raza Capitalei. Sesizările le poate face oricine are instalată aplicația și are un cont înregistrat, fie că este un cunoscut sau nu al persoanei aflate în dificultate. Categoriile de sesizări ce pot fi semnalate sunt: persoane adulte fără adăpost, persoane cu handicap, tineri peste 18 ani care nu mai fac parte din sistemul de ocrotire a copiilor fără familie, vârstnic în situații de risc ridicat, femei victime ale violenței.
Aplicațiile Parking București, Trafic Alert București și Social Alert București au fost dezvoltate de Compania Municipală Tehnologia Informației București, iar InfoSTB – de RADCOM, selectată anul trecut în urma unei licitații publice.
Aplicațiile menționate sunt primele dintre cele realizate în cadrul Strategiei Smart City a Capitalei, alte zeci de proiecte fiind în pregătire / implementare pe toate dimensiunile unui oraș inteligent: mediu, spitale, mobilitate, administrație, siguranță publică, mod de viață, oameni și competențe, economie smart etc. 

Având în vedere lucrările care se desfăşoară pe Bd. Decebal, în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii de staţionare şi mobilitate a parcului auto în zona Decebal - tronson: Dristorului - Piaţa Muncii”, unde circulaţia rutieră va fi restricţionată total pe sensul spre Piaţa Unirii, pe tronsonul Piaţa Muncii - Str. Dristorului, începând cu data de 29.03.2019 se vor lua următoarele măsuri:

- Autobuzele liniei 104 vor circula pe Bd. Decebal, sens Piaţa Unirii, pe noua bandă creată pe celălat fir de circulaţie;   

- Staţia de autobuz „Piaţa Hurmuzachi”, aferenta liniei 104, amplasată pe Bd. Decebal, sens Piaţa Unirii, se va reamplasa temporar pe Şos. Mihai Bravu la cca. 50 m. înaintea intersecţiei cu Calea Călaraşi.

Începând cu data de 26.03.2019, ora 10:00, staţia de autobuz „Păcii" pentru liniile R430, R431, R432, R433, amplasată pe Str. Valea CaseadeIor, sens Bd. Preciziei, se va reamplasa cu cca. 20 m spre Bd. luliu Maniu.

Ȋn vederea remedierii unei avarii la rețeaua de apa pe Str. Vasile Lascǎr, la intersecţie cu Str. C.A. Rosetti în noaptea de 23/24.03.2019, ȋntre orele 22:00-05:00, liniile de transport public din zonă vor circula pe trasee modificate astfel:

Linia 16 va funcţiona între ,,Platforma Industrială Pipera“ şi „Piata Sf. Gheorghe“ pe Bd. Dimitrie Pompei, Str. Petricani, Bd. Lacul Tei, Str. Maica Domnului, Str. Reînvierii, Str. Turmelor, Şos. Colentina, Cal. Moşilor, Str. Cavafii Vechi, Str. Baniei cu întoarcere prin Str. Lipscani, Cal. Moşilor, apoi traseul de ducere.

Linia 605 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre ,,Complex Comercial Baneasa“ şi şi intersecţia Bd. Dacia/ Str. Vasile Lascǎr, pe Bd. Dacia, Cal. Moşilor, Str. Sf. Vineri, cu întoarcere pe Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, Cal. Moşilor, Str. Traian, Bd. Dacia, Str. Alecu Russo, apoi traseul de bazǎ.

 

Ȋn vederea executǎrii unor lucrǎri de ȋntreţinere la Pasajul Unirii, în perioada 22.03 ora 22:00 - 25.03.2019 ora 04:00, se restricţioneazǎ traficul rutier prin pasa. Din aceastǎ cauzǎ autobuzele liniei 381 vor circula în ambele sensuri, pe deasupra pasajului (prin Piaţa Unirii).

Începând cu data de 22.03.2019, ora 10:00 autobuzele liniei R441 vor efectua opriri şi în staţiile „C.F.R. Baloteşti", în ambele sensuri, respectiv în staţia „Petreşti" sens „Piaţa Presei", amplasate pe DN 1. 


Staţia „Mega Image" situată DJ 101, sens „Piaţa Presei" se va desfiinţa. 


Totodată, autobuzele liniei  R444 vor efectua opriri şi în staţiile „ICSITMUA" respectiv „Filan", amplasate pe DN 1, în ambele sensuri.


Autobuzele liniei R446 vor efectua opriri şi în staţiile „Filan", amplasate pe DN 1, în ambele sensuri.


Autobuzele Iiniei R447 vor efectua opriri şi în staţia ,,Snagov Plaza", situată pe DN 1, sens „Piaţa Presei". 

Primăria Capitalei și Societatea de Transport Bucureşti - STB SA îi invită pe bucureşteni, joi, 21 martie, la o plimbare cu „Tramvaiul poeziei”, unde vor putea petrece clipe minunate alături de elevi şi liceeni care au pregătit momente de muzică şi poezie.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Poeziei, tramvaiul galben va circula între orele 12.00-15.00, pe traseul Depoul Victoria, Bulevardul Iancu de Hunedoara, Şoseaua Ştefan cel Mare, Obor, Calea Moşilor, Piaţa Sfântu Gheorghe şi retur.

Călătorii care doresc să evadeze din tumultul cotidian, vor putea asculta poezii ale unor autori consacraţi, lecturate şi recitate de un grup de elevi ai Colegiului Naţional Gheorghe Şincai. Liceenii vor fi acompaniaţi instrumental de elevi ai Şcolii Gimnaziale de Arte nr. 2, care vor interpreta piese din repertoriul românesc şi internaţional.

„Tramvaiul poeziei” va fi decorat cu mesaje lirice, strofe sau versuri cunoscute, realizate într-un mod inedit, surprinzător şi actual de membrii Asociaţiei „Arta nu muşcă”. Acestea vor fi lipite pe geamuri şi pe scaune, iar călătorii le pot lua cu ei pentru a le păstra drept amintire sau pentru a le oferi persoanelor dragi.

„Tramvaiul poeziei” este un tramvai de epocă, tip 3.16 – Rathgerber, fabricat în perioada 1966-1969, intrat în inventarul STB (fostă RATB) în anul 1999. Caracteristicile tehnice sunt: lungime – 16,7 m; lăţime – 2,35 m; greutate – 23,3 t; locuri pe scaune – 40; capacitate 151 de călători. A circulat în Bucureşti până în anul 2002, după care a fost transformat în vagon tip restaurant, în cadrul Uzinei de Reparaţii a STB.

Începând cu anul 1999, UNESCO a declarat ca Ziua Internaţională a Poeziei să se sărbătorească în fiecare an la data de 21 martie, ca o recunoaştere a contribuţiei pe care au adus-o poeţii patrimoniului cultural universal.

Începând cu data de 20.03.2019, ora 10:00 staţia „Piaţa Sudului" aferentă liniilor 73, 74, 76, 312, 313, 381, N105, N112, amplasată pe Str. Serg. Niţu Vasile, sens Piaţa Unirii, se va reamplasa temporar cu cca. 70 m spre Şos. Olteniţei. 

Începând cu data de 20.03.2019, linia de autobuz 185 va funcţiona pe traseul de bază între „Ghencea" şi intersecţia Str. Dantelei/Str. Lavei, pe Str. Dantelei, Str. Mărgelelor, Str. Parfumului cu întoarcere pe Str. Parfumului, Str. Gladiolelor, Str. Dantelei, Str. Lavei, apoi traseul actual. 

Cu ocazia desfăşurării în Piaţa Victoriei a mitingurilor organizate de Federaţia Operatorilor Romani de Transport, respectiv Confederaia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizați din România, în zilele de 20.03.2019, respectiv 21.03.2019, începând cu ora 06:30 până la terminarea activităților aferente mitingului, se va restricţiona traficul rutier în Piaţa Victoriei, fiind permisă circulaţia pe Bd. Aviatorilor - Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Aviatorilor - Cal. Victoriei, respectiv Bd. Ion Mihalache-Str. Buzeşti, precum şi pe Şos. Kiseleff între Piața Arcul de Triumf şi Piața Victoriei.

Având în vedere aceste măsuri, Societatea de Transport Bucureşti va modifica circulaţia mijloacelor de transport din zonă, sub coordonarea agenţilor de la Brigada Rutieră, astfel:

Linia 300 va funcţiona pe traseul de bază între cap linie "Bd. Nicolae Bălcescu” şi intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Gheorghe Manu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual.

Linia 361 va funcţiona, pe sens "Piața Unirii”, pe un traseu modificat de la "Piaţa Arcul de Triumf’’ pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, apoi traseul de bază.

Linia 381 va funcţiona pe un traseu scurtat, între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Romană.

Linia 783 va funcţiona pe sens "Piaţa Unirii” pe un traseu modificat de la "Piaţa Arcul de Triumf’’ pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascǎr Catargiu, apoi traseul de bază.

Linia 784 va funcţiona pe sens ,,Piaţa Unirii” pe un traseu modificat de la ,,Piaţa Arcul de Triumf’’ pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei, apoi traseul de bază.

Începând cu data de 16.03.2019 denumirea staţiilor „Facultativă" de pe traseele liniilor de autobuz 125, R427, R432 îşi modifică denumirea:

Pe linia 125 se vor redenumi „DNCB1", respectiv „DNCB2" (sens „Vulcan Berceni");

Pe linia R427 se vor redenumi „Asan" (în ambele sensuri);

Pe linia R432 se vor redenumi „Micşunelelor" (în ambele sensuri).

De la aceeaşi dată, staţiile „Facultativă" de pe traseul liniei de autobuz 125, amplasate pe Şoseaua de Centură, sens terminal "Peco Silflor Move" se vor suspenda.

 

 

 

Începând cu data de 16.03.20197 linia de autobuz R455 va funcţiona pe traseul de bază între localitatea Dobroeşti, intersecţia Şos. Morarilor/Bd. Basarabiai, Str. Lucreţiu Patrăşcanu, apoi pe un traseu modificat pe Str. Lucreţiu Patrârşcanu până la „Bd. Basarabia".